"Ele nu au făcut nimic special, ne-au bătut în două jucătoare, portarul și interul stânga. Ele au adunat foarte multă frustrare din cauza anului trecut, cand le-am bătut de două ori la ele acasă. Acesta este sportul, nu avem ce face, trebuie să recunoaștem că azi ele au fost mai bune.
Eu nu cred că a fost un an rău. Ne-am calificat la Jocurile Olimpice, aici am făcut niște meciuri foarte bune, suntem în primele 6 echipe. Ne pare rău că nu jucăm pentru medalii, dar dacă ne gândim la ce a fost înainte de Campionatul European, nu cred că ne dădea nimeni șanse să ajungem aici. Am venit fiecare cu acidentări, probleme, nu ne-am antrenat cum trebuie, dar am dat tot ce am putut", a spus Cristina Neagu la TVR.
România va întâlni Franța sau Germania în meciul pentru locurile 5-6.