Cu 14 puncte după şase meciuri, România conduce în grupa F, având trei puncte în faţa Ungariei. O diferenţă care trebuie cel puţin menţinută după jocul de la Budapesta. Cu acest gând au plecat şi elevii pregătiţi de Anghel Iordănescu , conştienţi că un eventual eşec ne-ar încurca rău calculele de calificare, Ungaria având avantajul remizei, 1-1, din tur, de la Bucureşti.
“Suntem încrezători, vrem să avem o prestaţie bună, pentru că în meciurile cu Ungaria şi Grecia s-ar putea decide soarta calificării la Euro”, a anunţat selecţionerul Anghel Iordănescu.
Un meci cât o calificare
Această partidă cu rivala de-o viaţă a provocat isterie în capitala Ungariei, biletele fiind epuizate în doar două zile. De altfel, Federaţia Ungară de Fotbal a făcut totul pentru ca aportul fanilor să fie cât mai substanţial, renunţând la arena Ferenc Puskas, de 41.500 de locuri, în favoarea unui stadion mai mic, Groupama Arena, de doar 22.000 de locuri, dar care are tribunele mult mai apropiate de teren.
Va fi a 26-a dispută directă, până în prezent România obţinând şase succese şi şapte rezultate de egalitate. Interesant este şi faptul că, deşi au 12 victorii în partidele cu România, maghiarii nu i-au mai învins pe tricolori de peste 34 de ani! Mai precis din 13 martie 1981, când Ungaria se impunea la Budapesta cu 1-0, în preliminarile Cupei Mondiale.
LOTURILE CELOR DOUĂ ECHIPE
Lotul României:
Portari
Ciprian Tătărușanu
Costel Pantilimon
Silviu Lung Jr
Fundași
Răzvan Raț
Dorin Goian
Vlad Chiricheș
Paul Papp
Alexandru Mățel
Dragoș Grigore
Iasmin Latovlevici
Cosmin Moți
Steliano Filip
Mijlocași
Gabriel Torje
Mihai Pintilii
Alexandru Maxim
Alexandru Chipciu
Lucian Sânmartean
Ovidiu Hoban
Adrian Popa
Andrei Prepeliță
Claudiu Bumba
Atacanți
Claudiu Keșeru
Florin Andone
Denis Alibec
Constantin Budescu1
Selecționer:
Anghel Iordănescu
Lotul Ungariei:
Portari
Gabor Kiraly
Adam Bogdan
Denes Dibusz
Fundași
Roland Juhasz
Vilmos Vanczak
Tamas Kadar
Leandro
Richard Guzmics
Attila Fiola
Adam Lang
Predrag Bosnjak
Endre Botka
Mijlocași
Zoltan Gera
Balazs Dzsudzsak
Akos Elek
Daniel Tozser
Zoltan Stieber
Gergo Lovrencsics
Zsolt Kalmar
Adam Bodi
Adam Nagy
Atacanți
Tamas Priskin
Adam Szalai
Krisztian Németh
Nemanja Nikolic
Selecționer:
Bernd Storck