Mircea Rednic a răspuns la ultimele declarații făcute de Mircea Lucescu.
"E decizia lui Lucescu, dacă nu vrea să mai vorbească cu mine, să nu o mai facă. Eu nu îl înţeleg, cred că nu a citit declaraţia mea. Eu am spus că îi port respect, nu ştiu de ce a zis că sunt nerecunoscător.
Legat de interviurile şi declaraţiile lui, vreau să mai spun două lucruri: Eu în viaţa mea nu am fost la Valentin Ceauşescu acasă. Valentin trăieşte, cred că l-am văzut de patru ori în toată viaţa mea, puteţi să îl întrebaţi. Şi la Standard m-a dus Giovanni Becali, nu el. La fel, puteţi să întrebaţi. El mă face strâmb...am fost strâmb faţă de el?", a spus Rednic la o conferință de presă.