"Principala problemă e că Simona a uitat sau nu a vrut să intre pe teren cu acest gând, că e posibil ca în primul tur o jucătoare din primele 50 în lume să prindă o zi excepţională, să îi reuşească în serie lovituri decisive.
Nu a venit pregătită mental pentru o astfel de situaţie.
Are o poziţie de lider autoritar acum, a câştigat multe meciuri, şi cumva nu a venit pregătită pentru o astfel de confruntare, aşa se face că în primul set nu a făcut ce se poate face în astfel de situaţii.
Simona ar fi putut să întoarcă meciul, dar în momente critice esenţiale a fost vorba de o slăbiciune de concentrare a Simonei, nu cred că i-a făcut foarte bine întreruperea cu New Haven, mi s-a părut ieşită din starea competiţională, a greşit de două ori grav”, a comentat jurnalistul la Digi24.