"Iertaţi-ne fiindcă nu am putut să vă protejăm de această situaţie", a declarat Putin într-un discurs în faţa sportivilor consideraţi "curaţi" de Comitetul Internaţional Olimpic şi autorizaţi să concureze sub drapel neutru la JO 2018.
Tot miercuri, Putin a etichetat drept "ciudată" excluderea unor sportivi ruşi de la JO 2018 din cauza acestui scandal de dopaj, în condiţiile în care ei nu au fost implicaţi personal. Putin a cerut o "discuţie substanţială" cu instanţele olimpice internaţionale.
"Îi vom susţine pe sportivii noştri care nu pot merge la Jocurile Olimpice. Pentru noi, unele lucruri legate de acest subiect sunt ciudate", a spus Putin, preluat de Agerpres.