Repetăm, fără ca până în acel moment să fi avut vreo legătură cu sportul profesionist. Practic, Elizabeth Marian Swaney era doar o amatoare a sporturilor de iarnă şi practica ski-ul în timpul liber, în vacanţe. Ea s-a calificat pentru Pyeongchag graţie unei mari scăpări din regulament. Concret, acesta prevede ca un sportiv să se poată califica la această probă de la Jocurile Olimpice dacă reuşeşte să obţină un anumit număr de prezenţe in Top 30 la etapele de Cupă Mondială, în anii premergători Jocurilor, conform Digisport. Cum halfpipeul e o probă nouă, nu sunt extrem de multe concurente. Astfel, Swaney a ţintit concursurile unde s-au prezentat mereu mai puţin de 30 de sportive la start, acumulând astfel puncte, deşi a terminat mereu ultima.
Odată ajunsă la Pyeongchag, desigur că s-a făcut de râs. Nu a făcut nici măcar un trick pe planşa de halfpipe. Ea pur şi simplu s-a plimbat, savurând prezenţa la cea mai mare competiţie a lumii în sporturile de iarnă.
"Am vrut să îi inspir pe cei din Ungaria şi din lumea întreagă să facă ski, chiar dacă ei cred că nu au aptitudini pentru acest sport. Nu ai nevoie de niciun background ca să te simţi bine şi să faci mişcare", a spus americanca.