Presa franceză scrie că Tătărușanu (32 de ani) a suferit o entorsă la gleznă în timpul unui antrenament.
Nu se știe deocamdată cât va lipsi de pe teren internaționalul român. Ciprian Tătărușanu a fost titular în toate partidele disputate de FC Nantes în acest sezon.
În această seară, FC Nantes întâlnește Montpellier, în deplasare, în optimile de finală ale Cupei Ligii. Maxime Dupe (25 de ani) va fi în poarta ‘canarilor’.
După 11 runde din Ligue 1, FC Nantes se află pe locul 13 în clasament. Tătărușanu a primit 17 goluri.
Ciprian Tătărușanu a fost titular în toate meciurile echipei naționale a României din Liga Națiunilor.