UPDATE: Gimnasta română Cătălina Ponor a ratat calificarea în finala la sol la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca după ce arbitrii au revenit asupra notei sale, a declarat, pentru AGERPRES, Anca Grigoraș, director tehnic în cadrul Federației Române de Gimnastică.
Ştirea iniţială:
Triplă medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, Cătălina Ponor a încheiat calificările la sol pe poziția a patra cu 13,566 puncte. La bârnă, ea a fost notată cu 14,066 puncte, încheind pe locul 4.
Larisa Iordache, care are în palmares cinci titluri europene, s-a calificat în finala la bârnă de pe primul loc, ea fiind notată cu 14,566 puncte. Ea nu a obținut însă calificarea și la paralele, unde a încheiat pe poziția a 11-a, cu 13,833 puncte, conform Agerpres.
Olivia Cîmpian și Ioana Crișan, aflate la primul concurs major de seniori din carieră, au obținut calificarea în finală la individual compus de pe locurile 26 (50,481 puncte), respectiv 29 (50,199 puncte).
Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.
România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.
În concursul masculin, România are un singur gimnast calificat, Marian Drăgulescu, acesta asigurându-și miercuri participarea în finalele la sol și sărituri.
În continuare, programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: vineri — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).
La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).