Fericitul câştigător este Dan Liviu Dochia, 33 de ani, din Târgu Frumos, judeţul Iaşi. La aflarea veştii, acesta se află în Italia, cu familia, la socrii, şi a hotărât să-şi contramandeze sosirea în ţară. "Nu am găsit bilete pentru zilele următoare, pentru că este Paştele, dar marţi mă urc în avion şi ajung la Iaşi. Soţia şi fetiţa de 3 ani mai rămân aici, încă o săptămâna. Eu vin să-mi iau maşină" a fost ferm Dan Liviu Dochia. Până la urmă, acesta s-a întors şi mai repede şi şi-a ridicat preţiosul premiu.
Răspunzând câtorva întrebări, puse după aflarea rezultatului tragerii la sorţi, câştigătorul, care deţine o mică afacere locală, a ţinut să precizeze: "Ţin să mulţumesc Public Bet pentru seriozitatea de care a dat dovadă. De asemenea, ţin să mulţumesc soţiei pentru că ea a fost cea care mi-a înscris biletele la concurs. Am avut 736 de bilete înscrise, sunt jucător fidel Public Bet". Biletul norocos, care a adus şi premiul a fost în valoare de 33 de lei!
Public Bet îl felicita pe marele câştigător şi mulţumeşte tuturor participanţilor la campanie!