''Sper să onorez suporterii cu munca mea, devotamentul meu şi dragostea mea, a declarat jucătorul de 34 de ani într-o conferinţă de presă. Am trăit lucruri minunate cu Real Madrid, suporterii m-au iubit mult. Am avut parte de momente extraordinare acolo'', a spus portughezul.
Ajuns marţi noapte la Istanbul, unde a efectuat vizita medicală, internaţionalul portughez s-a afişat încă de marţi seară pe reţelele de socializare cu un tricou al lui Beşiktaş, dublă campioană en titre în campionatul Turciei.
În afara primelor, Pepe va încasa un salariu net de 9,5 milioane euro pentru următoarele două sezoane, a precizat Beşiktaş într-un comunicat postat pe site-ul său oficial.
Născut în Brazilia, Pepe numără 86 de selecţii în echipa naţională a Portugaliei, cu care a câştigat EURO 2016.
La Real Madrid, unde a petrecut 10 sezoane, fundaşul portughez a câştigat Liga Campionilor în 2016 şi trei titluri de campion al Spaniei, în 2008, 2012 şi 2017.
Pepe îşi pierduse deja statutul de titular în sezonul trecut la Real Madrid, în faţa francezului Raphael Varane.
Fundaşul portughez a fost afectat în ultima perioadă de numeroase accidentări, la coapsa dreaptă în octombrie, apoi la gamba stângă în ianuarie.
Pepe este ultimul dintr-o serie de jucători evoluând în Europa care au ales să joace în Turcia din sezonul următor. Francezul Valbuena a semnat recent cu Fenerbahce Istanbul, iar compatriotul său Bafetimbi Gomis, cu Galatasaray Istanbul