"După recentele speculații din presă referitoare la viitorul meu, pot să confirm retragerea mea ca jucător profesionist de fotbal", a scris Gerrard într-un comunicat, citat de Agepres.
Steven Gerrard a disputat 710 meciuri (186 de goluri) pentru FC Liverpool, cu care a câștigat opt trofee majore, între care și Liga Campionilor, în 2005, an în care s-a clasat pe locul al treilea în cursa pentru trofeul Balonul de Aur. De asemenea, el a îmbrăcat de 114 ori tricoul selecționatei Angliei, pentru care a înscris 21 de goluri.
În anul 2015, Gerrard a plecat în Statele Unite, la echipa Los Angeles Galaxy, unde a evoluat până în prezent. Mijlocașul englez a disputat ultimul meci oficial pe 7 noiembrie, în play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de fotbal (MLS).
"Mă simt norocos că am experimentat atât de multe momente semnificative în cursul carierei mele. Am avut o carieră incredibilă și sunt recunoscător pentru fiecare clipă petrecută la FC Liverpool, selecționata Angliei și Los Angeles Galaxy", a mai precizat Steven Gerrard în comunicatul său.
Recent, Gerrard a declinat o ofertă de a antrena echipa engleză de liga a treia Milton Keynes Dons.