Avocatul Felix Damm care reprezintă familia Schumacher s-a prezentat în faţa unei instanţe din Germania, după ce familia a dat în judecată o revista germană Bunte, pe motiv că sportivul în vârstă de 47 de ani ar putea merge din nou.
Schumacher, campion mondial la Formula 1 de 7 ori, a suferit un traumatism cranian la schi în Alpii francezi.
Potrivit publicaţiei Mirror, Damm a spus Schumacher nu poate merge, nici măcar dacă este susţinut.
Revista Bunte a publicat un material în luna octombrie anul trecut prin care cita un prieten al lui Schumacher, care a scris că: "Michael este slăbit, însă reuşeşte să facă câţiva paşi cu ajutorul terapeuţilor şi îşi poate mişca un braţ".
Purtătoarea de cuvânt Sabine Kehm a dezminţit informaţiile apărute în Bunte. ''Afirmaţiile revistei nu corespund faptelor, a declarat ea. Aceste speculaţii sunt iresponsabile: având în vedere gravitatea rănilor lui Michael Schumacher, protejarea vieţii sale private este foarte importantă''