Tânărul jucător australian în vârstă de 20 ani este la a doua amendă primită la această ediție de Wimbledon, după ce pe 3 iulie a fost penalizat cu 7.500 dolari din cauza conduitei nesportive! Francezul Richard Gasquet a primit la rândul său o amendă de 3.000 dolari, din cauză că a rupt o rachetă în timpul aceleiași partide împotriva lui Kyrgios.
În ciuda vârstei, australianul a reusit, deja, sa socheze tenisul mondial prin scandalurile pe care le-a provocat. Pustiul Nick Kyrgios a tinut-o din scandal in scandal la Wimbledon. Se pare că „sângele grecesc” este singurul lucru pe care tânărul „obraznic al tenisului” (young brat) îl are în comun cu o altă legendă a „sportului alb” - americanul Pete Sampras. Gena și poate serviciul devastator care seamănă un pic cu cel al lui „Pistol Pete”. În rest, australianul este un „Nasty” mai mare dar, cu siguranță, este și o veritabilă pată de culoare pe fundalul unui turneu unde „albul”, adică Tradiția înseamnă totul.
Kyrgios a parasit turneul in optimile de finala, fiind invins de Richard Gasquet, intr-un meci in care australianul a cedat in mod deliberat un game, dupa un conflict cu arbitrul. Australianul a fost fluierat copios de spectatori, dar a continuat sa se certe cu arbitrul, in timp ce isi schimba sosetele pe marginea terenului, relatează ziare.com.
Kyrgios a iesit la rampă si în primul meci de la Wimbledon, împotriva lui Diego Schwartzman: a fost surprins de camerele TV adresându-i-se arbitrului cu apelativul „jigodie mizerabilă”.
Apoi, in timpul meciului din turul doi, Kyrgios a avut o problema cu caldura de la Wimbledon: "Capul meu ***** este pe cale sa explodeze, nu ma simt foarte bine!" A venit si meciul din turul trei, împotriva lui Milos Raonici, în care Kyrgios a sfidat regulamentul ce interzice echipamentele colorate si a purtat o bandană rosie cu violet.
Australianul a facut primii pasi in tenisul mare la editia de anul trecut de la Wimbledon. Dupa ce a primit un wild card, Kyrgios a reusit sa-l elimine pe Rafael Nadal, care era numărul 1 în clasamentul ATP la acel moment. De atunci, atitudinea sa a devenit tot mai arogantă. Această atitudine a starnit până și furia conationalilor sai. Fosta mare înotătoare australiană, Dawn Fraser, de patru ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice, i-a transmis un mesaj dur lui Kyrgios pe o retea de socializare:
"Dacă nu-i place țara noastră, ar trebui să se întoarcă pe meleagurile de unde provin părintii lui. Cu un asemenea comportament, nu avem nevoie de el!", a afirmat Fraser pe contul său de Twitter.
Nick Kyrgios este născut din tată grec și mamă malaeziană, însă a ales sa reprezinte... Australia.