Reîntoarcerea lui Adrian Mutu în România îi bucură şi pe părinţii fotbalistului, Spiridon şi Rodica Mutu. Cei doi vor avea acum prilejul să stea mai mult în preajma fiului si a nepoţelelor, chiar dacă atacantul nu va locui la Piteşti cu ei. Tatăl noului număr 10 de la Petrolul spune că posibilitatea venirii lui Adrian la echipa lui Contra a fost tratată la început ca o glumă.
"Sper sa-i iasă jocul, să aibă o atmosferă bună, să fie iubit în Ploieşti. Deşi uşor nu-i va fi, pentru că toţi aşteaptă de la el să fie Superman, să câştige campionate şi cupe. El trebuie acum în primul rând să se readapteze la fotbalul românesc, iar cu familia să se integreze. Mi-a spus înainte că vrea să vină la Petrolul. El a fost coleg cu Contra, a dormit cu el în cameră la naţională. Şi iată că prima oară a fost o glumă, apoi a devenit serioasă treaba, iar acum s-a şi concretizat. Am auzit că s-a vorbit acum câteva zile şi ceva de Fiorentina, unde el are o relaţie foarte bună cu conducătorii lor şi unde s-a simţit foarte bine, dar s-a ţinut de promisiunea făcută lui Contra", a declarat tatăl "Briliantului".
Acesta are şi un regret privind reacţiile pro şi contra venirii lui Mutu în ţară: "Că-şi va face treaba, că nu…. Părerile sunt împărţite. Unii îl vorbesc de bine, alţii îl vorbesc de rău. Personal sunt indignat că în 8 ianuarie, chiar de ziua lui, s-au găsit oameni care să dea în el. Măcar să se fi abţinut cei care au făcut asta dacă nu au dorit să-i ureze La Mulţi Ani. Acum sperăm să joace bine şi dacă va merita să fie din nou convocat la naţională, deşi mi-e greu să cred că va mai fi chemat atâta timp cât selecţioner va fi Piţurcă".
Aproximativ 9.000 de suporteri au asistat, marţi seară, pe arena Ilie Oană, la prezentarea atacantului Adrian Mutu, fost la Ajaccio, care a semnat un contract pe un sezon şi jumătate cu Petrolul Ploieşti.