EURO 2016 ROMÂNIA. "Şi dacă alegeam noi grupa nu ieşea aşa. E grupă uşoară. Cea mai uşoară, aşa ceva nici nu mi-aş fi putut imagina. Ar trebui să luăm locul I pentru că grecii scot vreo 6-7 jucători acum, nu mai pot duce nici ei. După ce vin din Brazilia se retrag vreo şase de la greci. Nu însă şi Mitroglou. Cred că îl lasă în pace pe Piţurcă şi va califica echipa naţională. Nu aş fi vrut Spania. Piţurcă rămâne sigur, că nu le convine să dea atâţia bani. Riscul este prea mare, că ăla care vine, dacă nu califică echipa, ar trebui să plece şi federaţia şi antrenorul", a declarat, duminică, Dragomir, citat de Mediafax
EURO 2016 ROMÂNIA. Reprezentativa României va evolua în grupa F în preliminariile Campionatului European din 2016, în compania selecţionatelor Greciei, Ungariei, Finlandei, Irlandei de Nord şi Insulelor Feroe, conform tragerii la sorţi de duminică, de la Nisa.
EURO 2016 ROMÂNIA. Primele două echipe din cele nouă grupe se vor califica la turneul final, la fel şi formaţia cel mai bine clasată pe locul trei, luând în considerare meciurile cu reprezentativele de pe locurile 1, 2, 4 şi 5 din grupele respective. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susţine meciuri de baraj în noiembrie 2015, pentru cele patru locuri rămase.