Mihai Leu a ajuns astfel să-și îndeplinească unul dintre cele mai importante proiecte la care visa: ”Circuitele au un impact foarte bun asupra publicului. M-am gândit tot timpul să fac ceva să fie în centrul orașului, oamenii să vadă de aproape tot ce se întâmplă”, spune primul campion mondial profesionist al boxului românesc. Craiova Super Rally va avea loc în zilele de 15 și 16 septembrie și se va desfășura în centrul Craiovei, pe un traseu în lungime de 1,5 km, care va include și pasajul subteran de la Universitate – care are o lungime de 405,32 m. ”Este un pasaj foarte frumos, care chiar seamănă cu pasajul de la Monte Carlo, și acolo cred că piloții participanți pot atinge viteza de 200 km/h”, este de părere fostul campion național de raliuri din 2003.
Craiova Super Rally, eveniment susținut de Opel România, va fi o competiție în care fiecare mașină va merge pe un tur de circuit, contratimp, iar publicul prezent la acest circuit stradal se va bucura de un spectacol inedit, pentru că la eveniment vor participa piloți din toate genurile de competiții auto - piloți de raliu, piloți de coastă, piloți de karting și piloți off-road. "Va fi un duel interesant între piloții de raliu și cei de la viteză în coastă. Avem nevoie de astfel de show-uri, să aducem mai aproape lumea de motorsport cu o mediatizare de top", a punctat Lucian Răduț, vicecampionul național la viteză în coastă.
Defilare cu mașini înainte de concurs
Vineri, 15 septembrie, echipajele înscrise în concurs vor fi prezentate în zona Pieței Mihai Viteazul, iar sâmbătă, 16 septembrie, se va disputa competiția automobilistică. Noul Opel Insignia și mașina anului 2016 în Europa, Opel Astra, vor deschide Craiova Super Rally, în timp ce proaspăt-lansatul SUV Crossland X va întâmpina publicul la punctul de start al traseului, iar SUV-ul Mokka X va putea fi admirat în centrul spațiului destinat evenimentului.
I-a purtat noroc campionului de raliuri
În weekend, Mihai Leu s-a distrat încălzit pentru Craiova Super Rally la Iași, unde a fost copilot la shakedown pentru Bogdan Marișca. La 48 ani, pilotul Napoca Rally Academy și-a trecut în palmares al doilea titlu de campion național, la 12 ani distanță de prima performanță. "Mă știu cu Bogdan Marișca de aproape 20 ani. Ne-am luptat pe probele speciale, dar cel mai important și mai frumos, este că am rămas prieteni. Un pilot extraordinar!", l-a lăudat Mihai Leu, campion național în 2003.
Președinte de onoare al FR Box, Leu s-a întâlnit la Iași și cu campionul mondial AIBA la supergrea Mihai Nistor. Acesta a fost, la rândul lui, copilot pentru Florinel Tincescu. "De saptămâna asta reiau în mare viteză antrenamentele, voi avea un nou antrenor, Virgil Fâșie. Voi reveni în ring pe 14 octombrie la Arad, apoi am ca obiectiv un nou titlu de campion național", a declarat Nistor, unicul pugilist român la JO 2016.