Buzărnescu (30 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 12, s-a înclinat la capătul unui meci de două ore şi 36 de minute, după ce a ratat câteva şanse de a înclina balanţa în favoarea sa, conform Agerpres.
Buzărnescu a avut o evoluţie îmbucurătoare după debutul slab de sezon, dar a greşit mult la serviciu (56% procentaj de reuşită pe primul, 39% la al doilea), acumulând nu mai puţin de 8 duble greşeli.
Wozniacki câştigase şi primele două confruntări cu Buzărnescu, în 2017 la US Open, cu 6-1, 7-5 în primul tur, şi anul trecut în primul tur la Australian Open, cu 6-2, 6-3. Românca va primi pentru participare un cec de 9.860 dolari şi 55 de puncte WTA.