Michael Schumacher, încurajat de fani în cele mai crunte momente din viața sa - Zeci de fani s-au adunat, vineri, în fața spitalului din Grenoble unde este internat Michael Schumacher, scrie cnn.com.
Michael Schumacher se află în stare stabilă, dar gravă, în urma unui teribil accident la schi. Medicii au luat decizia de a-i induce o stare de comă lui Michael Schumacher pentru a-i mări șansele de supraviețuire.
Vineri, Michael Schumacher a împlinit vârsta de 45 de ani și, chiar dacă nu realizează asta, fanii i-au fost alături.
Scuderia Ferrari, divizia de curse a celebrei companii producătoare de mașini sport, i-a îndemnat pe fanii lui Michael Schumacher să vină în fața spitalului și le-a recomandat să poarte culoarea roșie. "Va fi un eveniment încărcat de respect, dominat de tăcere", a anunțat Scuderia Ferrari.
"Este foarte important să-i oferim lui Michael Schumacher sprijinul de care are nevoie, mai ales în aceste clipe extrem de grele pentru el", a declarat un fan, în vreme ce altul, în vârstă de 17 ani, a povestit cum Michael Schumacher i-a influențat în mod decisiv copilăria: "L-am urmărit pe Michael Schumacher încă de când era copil, așa că am vrut cu orice preț să vin aici pentru a-l susține".
Familia lui Michael Schumacher i-a lăudat spiritul competitiv, în condițiile în care este nevoit să participe la cea mai cursă a vieții lui, cea pentru supraviețuire. "Le mulțumim oamenilor din toată lumea care și-au exprimat susținerea și care au transmis cele mai bune gânduri. Ne ajută foarte mult în aceste momente grele. Știm cu toții că este un luptător și că nu se va da bătut", a scris familia lui Michael Schumacher pe website-ul oficial.