Meciul Steaua - Academia Rapid: Potrivit Jandarmeriei, sancţiunile au fost aplicate pentru participarea şi provocarea de scandal, pătrunderea pe suprafaţa de joc sau injurii şi săvârşirea de acte şi gesturi obscene.
Totodată, precizează sursa citată, 57 de persoane au primit sancţiunea complementară de interzicere a accesului la competiţii sportive pe o perioada de şase luni sau 1 an (25- un an, 32 - şase luni).
Au fost constatate şi 11 fapte de natură penală, autorilor acestora fiindu-le întocmite actele de sesizare a organelor competente.
"Organizatorul jocului sportiv şi societatea privată de securitate au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 5.000 de lei fiecare, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin conform legii privind asigurarea condiţiilor de siguranţă a spectatorilor", adaugă sursa amintită.
Meciul de pe Arena Naţională a fost întrerupt în mai multe rânduri. Prima oară în debutul partidei, pentru un minut, din cauza fumigenelor şi artificiilor aruncate pe gazon de galeria rapidistă. Apoi, în minutul 25 arbitrul a oprit jocul din cauza violenţelor din tribune produse de membrii celor două galerii. Aproximativ 20 de reprezentanţi ai galeriei CSA Steaua au încercat să ajungă până la galeria adversă din peluza opusă. Suporterii rapidişti au ripostat şi au avut loc ciocniri violente pe primele rânduri ale tribunei a II-a.
Pentru calmarea violenţelor, jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi o parte dintre reprezentanţii galeriei CSA Steaua a părăsit partea inferioară a Peluzei Sud. În timpul incidentelor mai mulţi fani ai celor două echipe au fost reţinuţi de forţele de ordine.