Meciul secolului a stârnit pasiuni și pofte nebunești de pariuri. Totalul pariurilor încheiate pe seama confruntării dintre cei doi campioni ar putea ajunge la 100 de milioane de dolari.
Nu este singurul efect. Se pare că meciul a adus la Las Vegas 200.000 de fani, autoritățile spunând că rata de ocupare a hotelurilor este de aproape 100%.
Orașul s-a învârtit în ultimele zile în jurul meciului. Cazinourile au anunțat diverse evenimente, petreceri și concerte ale svedetelor muzicii, precum Puff Daddy, Snoop Dogg, Lil Wayne sau Jay-Z.
Cei mai talentați pugiliști ai secolului XXI, care au intrat pentru prima oară, în același an, 1998, în posesia primei centuri cu diamante, au toate datele pentru a realiza cel mai bine vândut meci al acestui veac: filipinezul, "Pac-Man", văzut în Asia ca un semizeu, deputat în parlamentul țării sale, excelent vorbitor, iar de cealaltă parte un controversat "Pretty Boy" (Băiat frumos), bogat și rebel, își dispută titlul suprem la categoria semimijlocie, reunind 3 versiuni mondiale, cele mai importante, WBC, WBA și WBO.
Într-o disciplină în care există 4 mari versiuni "mondiale" (alături de cele 3 amintite, IBF), iar fiecare are 17 categorii de greutate, spectaculoasa etichetă "Meciul secolului" are, în acest caz, deplină acoperire, inclusiv prin statisticile riguroase ale prestigioasei reviste specializate americane "The Ring".
Astfel, în clasamentul de referință al "The Ring" Mayweather, cu 47 victorii în tot atâtea meciuri pro, între care 26 de succese înainte de limită, ocupă locul 1, înaintea ucraineanului Vladimir Kliciko, campionul "greilor", iar al treilea este nimeni altcineva decât Pacquiao (57 victorii, între care 38 prin KO, 5 înfrângeri și 2 egalități).
Negocierile au fost extrem de dure, în cele din urmă Pacquiao (36 de ani) acceptând împărțirea bursei puse la bătaie în proporție de 40 la sută pentru el și 60 la sută pentru adversarul său de 38 de ani. Bursa ar urma să fie de 200 milioane de dolari, în total. Rețeta, așa cum s-a comunicat, va fi însă fabuloasă, un indiciu fiind faptul că, deși puse în vânzare cu doar 10 zile înainte de meci, biletele pentru cele 16.800 locuri ale arenei din "Orașul Jocurilor de Noroc" au fost vânate cu febrilitate, deși un fotoliu de ring se negociază mult peste suma oficială, demult depășită, de 10.000 dolari.
Doi boxeri campioni
Cărțile de vizită ale celor doi pugiliști exemplifică din plin caracterizarea de "Meci al secolului", al 10-lea din istorie, ambii sportivi fiind campioni ai categoriei, în diverse versiuni.
Iată respectivele cărți de vizită:
Emmanuel, Manny, Pacquiao (Filipine)
. supranumit "Pac-Man"
. data nașterii: 17 decembrie 1978
. locul nașterii: Kibave
. Rezidență: Kiama
. Căsătorit, 5 copii
. antrenor: Freddie Roach (SUA)
. înălțime: 1,68 m
. greutate: 67 kg
. alonjă: 1,70 m
. circumferința bicepsului: 33,02 cm
. stângaci, gardă inversă
. carieră amator: 60 victorii, 4 înfrângeri
. debut profesional: 1995
. palmares: 57 victorii (38 înainte de limită), 5 înfrângeri, 2 egaluri
. titlu actual: campion WBO la welter (din 2014)
. titluri precedente: campion WBC la muscă (1998-1999), campion IBF la super-cocoș (2001-2003), campion WBC la super-pană (2008), campion WBC la ușoară (2008-2009), campion IBO la super-ușoară (2009), campion WBC la super-welter (2010-2011)
Floyd Mayweather Junior (SUA)
. supranumit: Money, Pretty Boy, TBE (the best ever, cel mai mare)
. data nașterii: 24 februarie 1977
. locul nașterii: Grand Rapids (Michigan)
. rezidența: Las Vegas (Nevada)
. celibatar, 4 copii
. antrenor: Floyd Mayweather Senior
. înălțime: 1,73 m
. greutate: 67 kg
. alonjă: 1,83 m
. circumferința bicepsului: 31,75 cm
. dreptaci
. carieră amator: 84 victorii, 6 înfrângeri, medalie de bronz la JO-1996 (categ. pană)
. debut profesionist: 1996
. palmares: 47 victorii (26 înainte de limită), nicio înfrângere
. titluri actuale: campion WBC (din 2011) și WBA (din 2014) la welter, campion WBC (din 2013) și WBA (din 2012) la super-welter
. titluri precedente: campion WBC la super-pană (1998-2002), campion WBC la ușoară (2002-2004), campion WBC la super-ușoară (2005-2006), campion IBF (2006) la welter.