Vizer (60 ani), care este președintele IJF din 2007, era singurul candidat pentru această funcție.
"Este o mare onoare pentru mine să servesc judo-ul împreună cu echipa noastră pentru următorii patru ani și să promovez valorile acestui sport în lume'', a declarat Vizer.
În prezentarea sa a arătat că IJF a donat 459.000 de dolari în 2008 pentru dezvoltarea judo-ului în lume, iar anul trecut investițiile au ajuns la 2,4 milioane.
Totodată, dacă federația mondială de judo oferea în 2007 premii în valoare de doar 75.000 de dolari, acestea au crescut în 2016 la 1,4 milioane. AGERPRES