"După Campionatele Europene, după luna iunie, calitatea noastră de antrenori coordonatori a încetat. Este o decizie definitivă. Încercăm să mai ajutăm cum putem, am făcut cât am putut", a declarat Mariana Bitang, pentru MEDIAFAX.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, Octavian Bellu nu a putut fi contactat.
Bitang şi Bellu vor continua însă implicarea în parteneriatul public-privat dintre OMV Petrom şi gimnastica feminină, conform contractului care a fost semnat în primăvara acestui an, suma donată de sponsor fiind de 2,5 milioane de euro pentru dezvoltare şi selecţie la nivelul copiilor, în intervalul 2014-2016. Printre prevederile acestui proiect se numără şi selecţionarea a circa 150 de copii din toată ţara, cu vârste între 5 şi 9 ani, care vor intra în pregătire în şase centre regionale: Bucureşti (cluburile Steaua şi Dinamo), Deva, Oneşti, Timişoara şi Constanţa.