Alin Petrache a decis să nu mai participe, până la alegeri, la dezbateri radio sau TV. Decizia a fost anunțată pe blogul personal:
Am luat act si sunt de acord cu pozitia domnului Octavian Morariu cu privire la respectarea principiilor Olimpismului si a Chartei Olimpice, precum si de posibilitatea prin care aceste principii sa fie afectate in urma unor dezbateri interpretabile in mass media in aceasta perioada.
Drept urmare, pentru a nu a aduce prejudicii imaginii COSR si spiritului olimpic, am decis sa declin invitatiile in dezbateri radio sau TV pana la momentul alegerilor.
Informez reprezentantii mass media ca voi continua sa imi prezint programul Romania Olimpica 2014-2024 in randul oamenilor de sport si voi raspunde prompt si punctual tuturor solicitarilor jurnalistilor legate de programul cu care candidez, precum si oricaror alte intrebari care vor necesita raspunsuri din partea mea.
Anterior, președintele în funcție al COSR, lansase pe site-ul oficial al instituției un mesaj prin care cerea membrilor Comitetului Executiv al COSR acest lucru:
Ma adresez dumneavoastra, in calitate de membru CIO pentru Romania, si de sustinator dedicat al miscarii sportive.
In perspectiva organizarii alegerilor pentru functia de presedinte al COSR, anuntata pentru data de 29 mai a.c.,
Raportandu-ma strict la prevederile Chartei Olimpice, document ce stabileste si evoca principiile fundamentale si valorile esentiale ale Olimpismului,
Fac apel la formatia dumneavoastra de oameni de sport si va invit la o demonstratie de cultivare a bunului exemplu si promovare a valorilor educative, responsabilitatii sociale si a respectului fata de principiile etice fundamentale, prin abordarea unei pozitii deontologice corecte.
In acest sens, va recomand sa nu va implicati prin participarea dumneavoastra la emisiuni TV sau Radio, altele decat cele moderate direct sau in direct de catre posturi TV si Radio.
Va adresez, de asemenea, rugamintea de a nu lasa in atitudinea dumneavoastra sa se implice, sub nicio forma, elementul politic, aceasta, ma repet, in virtutea respectului fata de principiile Olimpismului si deontologiei pe care le cunoasteti in cadrul COSR.
Sa nu uitam ca, pana la acest moment, COSR a fost permanent deasupra oricaror influente sau imixtiuni politice, nu numai pe durata mandatului meu, dar si pe cea a predecesorilor mei.