LUCIAN BĂLAN, fost cîştigător al Cupei Campionilor Europeni, se zbate într-o sărăcie cruntă în ultimii ani, iar în septembrie 2010 a încercat să se sinucidă, după ce a fost dat afară de la Academia de juniori a celor de la STEAUA.
LUCIAN BĂLAN şi-a pus toate speranţele în renta viageră promisă campionilor europeni din urmă cu mulţi ani, dar acestea s-au năruit, deşi în mod repetat promisiunile au fost înnoite.
La sfîrşitul anului trecut, LUCIAN BĂLAN a sperat din nou la vremuri mai bune, după ce Gino Iorgulescu, noul preşedinte de la LPF, a anunţat că va renunţa la jumătate din salariu, plus o jumătate din remuneraţia secretarului general, pentru a crea un fond de ajutor pentru foştii fotbalişti aflaţi într-o situaţie financiară precară. Când Gino Iorgulescu a anunţat oficial condiţiile pe care solicitanţii acestui ajutor trebuie să le îndeplinească, LUCIAN BĂLAN a înnebunit din nou de furie. Punctul B spune clar: "Persoana care aplică trebuie să se afle în incapacitate temporară sau permanentă de muncă/să aibă probleme mari de sănătate, boală gravă, dizabilităţi etc".
LUCIAN BĂLAN a răbufnit cînd a auzit această cerinţă din comunicatul LPF.
"Asta e viaţa. Am ajuns cu un picior în groapă! Recunosc, o duc greu cu banii. De două luni n-am putut să dau un telefon, pentru că am avut telefonul închis. Acum trăiesc o nouă umilinţă, după ce am auzit condiţiile LPF. Mă bucur că Viorel Turcu a primit acei bani, deoarece ştiu că are nevoie urgentă. Dar noi, cei din generaţia Steaua 86, care avem probleme cu banii, ce să facem? Să luăm o rangă în mînă şi să ne schilodim între noi? Poate aşa ne rupem o mînă sau un picior şi o să ne bage şi pe noi LPF în seamă. M-am convins şi de marele Gino Iorgulescu. Se comportă ca un politician. Cînd ajunge la ciolan nu-i mai dai de nas", a declarat LUCIAN BĂLAN pentru FANATIK.