Victor Piţurcă, antrenorul plecat de la Craiova la finalul anului trecut, anticipează un succes al liderului CFR Cluj. Fostul selecţioner crede că perioada de întrerupere a avantajat şi mai mult echipa lui Dan Petrescu.
Campionatul se va relua cu derby-ul CFR Cluj – FCSB, în care o victorie i-ar distanţa şi mai mult pe ardeleni în fruntea clasamentului.
”Odată cu reluarea campionatului, cea mai avantajată echipă va fi CFR Cluj. De ce? Pentru că CFR Cluj are cel mai puternic lot din punct de vedere fizic. Chiar dacă nu s-au pregătit așa cum trebuie, puterea fizică își va intra în rol.
În plus, cei de la CFR au un antrenor (n.r. – Dan Petrescu), care speculează foarte bine acest lucru.
Ei nu se aruncă pe adversar. Îi interesează doar să marcheze un gol și să câștige. Dan Petrescu organizează foarte bine asta.
De aceea eu spun că CFR Cluj e favorită fără probleme la campionat”, a spus Victor Pițurcă la Digi Sport.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.