Echipa clasată pe locul 4 în Belgia s-a impus prin golurile marcate de ivorianul Cyriac Gohi Bi (66) și de Nicolas Lombaerts (88), conform Agerpres.
Echipa antrenată de Nicolae Dică a jucat în zece oameni din minutul 33, când Mihai Pintilii a fost eliminat în urma unui fault dur.
FCSB a evoluat în formula: Fl. Niță — G. Enache (Momcilovic, 50), Bălașa, Larie, Junior Morais (R. Grecu, 85) — Ov. Popescu, Pintilii — D. Man (Pleașcă, 71), Budescu (De Amorim, 85), Fl. Tănase (Filipe Teixeira, 46) — Gnohere (Alibec, 60).
În stagiul din Olanda, FCSB a surclasat Team Regio Arnhem cu 7-0, a remizat cu FK Aleksandria (Ucraina), 1-1, a învins formația belgiană Waasland-Beveren cu 3-0 și a pierdut cu Oostende, 0-2.
FCSB va debuta în noul campionat pe 16 iulie, pe Arena Națională, cu FC Voluntari (ora 21,00).