Altă sportivă din România, Luminița Pișcoran, a ocupat locul 66. A treia concurentă din țara noastră, Diana Salman, a încheiat pe poziția a 94-a.
A patra victorie obținută de Dahlmeier în acest sezon și a unsprezecea din carieră i-a permis să urce pe primul loc în Cupa Mondială, germanca profitând de rezultatele slabe obținute de deținătoarea Marelui Glob de cristal și fostul lider, cehoaica Gabriela Koukalova, care s-a clasat doar pe locul 24, și de finlandeza Kaisa Makarainen, doar locul 15, după ce săptămâna trecută se impusese în sprintul și în urmărirea de la Ruhpolding (Germania).
Dahlmeier, cronometrată în 44 min48sec7/10, a fost urmată de franțuzoaica Anais Chevalier, la 3sec8/10, și de italianca Alexia Runggaldier, la 46sec.
Eva Tofalvi a sosit la 5min48sec1/10 de Dahlmeier, Luminița Pișcoran, la 7min26sec5/10 de învingătoare, iar Diana Salman, la 11min47sec9/10.