''Integritatea halterelor a fost puternic afectată de mai multe ori și la diferite niveluri de ruși, în consecință, a fost aplicată cea mai potrivită sancțiune pentru a se păstra reputația acestui sport'', afirmă Federația internațională de haltere într-un comunicat postat pe site-ul său oficial, scrie Agepres.
Dintre cei opt halterofili ruși selecționați să meargă la Rio, doi fuseseră deja excluși de Comitetul olimpic rus, între care medaliata cu argint de la Londra Tatiana Kașirina, deoarece fusese sancționată pentru dopaj.
Ceilalți patru sportivi apar în raportul McLaren care a dezvăluit sistemul de dopaj de stat pus în practică în Rusia, precizează comunicatul IWF.
Pentru a justifica excluderea ultimilor doi halterofili ruși selecționați pentru Rio, IWF subliniază că a fost extrem ''de șocată și dezamăgită de statisticile haterofililor ruși'' în materie de dopaj.
Șapte dintre ei care au participat la Jocurile de la Beijing și Londra au fost recent testați pozitiv în urma reanalizării eșantioanelor lor prelevate la aceste JO.
Federația internațională a decis să aplice o sancțiune exemplară deoarece, dacă ''astfel de comportamente legate de dopaj sau de încălcarea regulilor antidoping afectează reputația halterelor, comitetul executiv al IWF poate lua măsurile pe care le consideră potrivite pentru a proteja reputația și integritatea acestui sport''.
Aceste șase noi excluderi duc la 117 numărul total al sportivilor ruși excluși de la Jocuri a căror identitate este cunoscută. Trei cicliști ar urma în curând să fie privați de Jocurile de la Rio deoarece numele lor apar în raportul McLaren, însă identitatea lor nu a fost dezvăluită.