Grupul de suporteri a aprins mai multe torţe, creând o atmosferă incendiară în faţa hotelului. La un moment dat, una dintre torţe a declanşat un incendiu minor, stins de angajaţii hotelului, după cum se poate observa într-un film postat de reprezentaţi ai Peluzei Cătălin Hîldan pe pagina de Facebook.
Ionuţ Negoiţă, care vorbeşte foarte rar, a rupt tăcerea pentru gsp.ro. Patronul lui Dinamo a anunţat că este gata să vândă clubul.
"Am strâns toate datele, filmări, poze cu pagubele, avem şi filmările de pe camerele de supraveghere. Vom face o plângere penală la poliţie. Sunt mai multe chestii aici, vandalism, tulburarea liniştii publice, prejudicii de tot felul. Dacă au chef de golănii, vor plăti! Eu de doi ani am făcut o ofertă publică. Sunt deschis să dau clubul şi ei au spus că pun mână de la mână, dar cu scandaluri şi golănii nu ajung bine. Unii au strâns în aceşti doi ani 25.000 de euro, ceilalţi nimic. Unii sunt influenţaţi de nişte băieţi care n-au mai fost lăsaţi să-şi facă mendrele prin club. Suporterii nu mă vor intimida cu astfel de gesturi. Niciodată, ba din contră! O să mai vedeţi...", a declarat Negoiţă pentru sursa amintită.