FC Voluntari a anunţat transferul lui Gabi Iancu, un jucător cu o bogată experienţă la nivelul primei ligi. Ilfovenii se află într-o situaţie de coşmar, fiind ultimii în clasament după şase etape, cu un singur punct adunat, potrivit telekomsport. Ultima dată în Polonia, la Termalica, Gabi Iancu a adunat doar 14 meciuri, dar a marcat două goluri şi a oferit două pase decisive. În total a adunat 697 de minute.
Cotat la 400.000 de euro, Gabi Iancu a jucat în cariera sa la Viitorul, FCSB, Karabukspor şi Termalica. A adunat 94 de prezenţe în Liga 1, marcând 18 goluri.