Oaspeții au primit un penalty în minutul 81, la o eroare a portarului Florin Niță, care l-a bruscat pe Daniel Novac în propriul careu, Florin Cernat transformând lovitura de pedeapsă. Steaua a egalat tot din penalty, după ce Vasile Maftei a blocat cu cotul șutul lui Florin Tănase, francezul Eddy Harlem Gnohere (87), înscriind primul său gol în tricoul ''roș-albastru''.
Penalty-ul primit de FC Voluntari pe Arena Națională l-a scandalizat pe Ilie Năstase, preluat de Digisport.
"Cum să dai 11 metri? Trebuie să fii nebun!", a comentat Năstase.
"Am văzut 100.000 de meciuri în care jucătorul îl atacă pe portar și portarul îl împinge cu mâna. Se dă 11 metri? Eu nu am văzut în viața mea. La ăla, care simulează la 30 de metri... Aș înțelege, dacă simulează în careu, să-l dai afară, dar așa... Nu mai înțeleg, dar suntem în România. Nu joacă nimic Steaua, dar arbitrajul trebuie să fie corect. Nu știu dacă poate lua titlul, sperăm să se califice în play-off și ei și Dinamo", a spus Ilie Năstase, la finalul meciului Steaua - Voluntari 2-2.