"Un om de 72 de ani extrem de epuizat şi fizic şi psihic, care tocmai venise de la spitalul de urgenţă unde fusese examninat de către un medic de gardă care i-a eliberat şi o scrisoare medicală care constată că a suferit mai multe leziuni în zona spatelui şi a încheieturilor mâinii. A fost încătuşat. Spune că nu s-a opus niciodată arestării. Judecând după leziunile pe care le prezintă la acest moment, vorbind ca un nespecialist, arată ca o luptă corp la corp între un om în vârtsă de 72 de ani şi un grup de mai mulţi agenţi ai poliţiei rutiere", a declarat Eliza Ene Corbeanu, avocatul lui Ilie Năstase, la un post TV.
Fostului jucător de tenis i-a fost întocmit astfel dosar penal privind infracţiunea de refuz de prelevare a mostrelor biologice, a fost amendat şi cu 1.000 de lei şi a fost lăsat să plece acasă, conform Mediafax.
Apoi, în jurul orei 11.00, Ilie Năstase a fost prins din nou în trafic, în zona Şoselei Ştefan cel Mare, când făcea un viraj stânga peste linia continuă, cu un scuter, fără a avea dreptul de a conduce. Pentru faptul că a trecut peste linia continuă, fostul jucător de tenis a fost amendat cu încă 1.305 lei şi 6 puncte de penalizare.