"A fost o absență mai lungă a noastră de pe piața autohtonă cu evenimente majore, dar a venit momentul să oferim publicului ceea ce își dorește. Vor fi două gale la cel mai înalt nivel, iar drept dovadă, deja sunt peste 100 de persoane din străinătate care și-au achiziționat bilete pentru gala de la Mamaia. La Comănești, gala va avea loc într-un amfiteatru natural, așa cum am văzut la gale din Rusia, și ne așteptăm la aproximativ 30.000 de spectatori", a declarat președintele Superkombat, Eduard Irimia.
Cătălin Moroșanu s-a declarat încântat că va lupta din nou la malul mării, acolo unde anul trecut a reușit un meci de senzație în fața celui mai înalt luptător din lume, olandezul Colin George. "Trebuie să recunosc că îmi priește atunci când lupt la Mamaia. Am avut parte de momente memorabile în ultimii ani și mai mult, chiar aici mi-am început cariera de luptător profesionist. Așa că sunt sigur deja că voi învinge", a declarat luptătorul ieșean despre evenimentul care va avea loc pe 30 iulie la Idu Tenis Arena din Mamaia, acolo unde în trecut au avut loc confruntările din Fed Cup și Cupa Davis. Adversarul său va fi anunțat în perioada imediat următoare.
După patru ani de pauză, Ionuț Iftimoaie revine pe 6 august pentru un meci special, atunci când se va retrage oficial din carieră. Primul român care a luptat vreodată sub sigla K-1 în urmă cu mai bine de un deceniu îl va înfrunta pe nimeni altul decât campionul mondial Superkombat, Jorge Loren. "Am vrut să lupt cu cel mai bun. I-a învins pe frații Stoica, iar asta spune multe despre valoarea lui. E ultima provocare și cea mai mare pentru mine, mai ales că lupt acasă și voi fi susținut de zeci de mii de oameni", a spus Iftimoaie, care de-a lungul carierei s-a duelat cu nume precum Ray Sefo, Dzevad Poturak, Freddy Kemayo, Alexander Ustinov sau Petar Majstorovic.
Ambele evenimente se vor bucura de o expunere majoră și în ceea ce privește televiziunea, urmând să fie transmise în direct de Sport.ro, Eurosport și FightBox în peste 100 de țări. Biletele pentru gala Superkombat de la Mamaia costă 50 de lei și vor fi puse în vânzare începând de luni în rețeaua eventim.ro, magazinele Orange, Germanos, Vodafone și Domo.