Gică Hagi a spus că Viitorul merita să câştige meciul cu CFR Cluj, pierdut cu 1-0, dar i-a felicitat pe jucătorii săi după atitudinea pe care au avut-o. De aceeaşi părere a fost şi fiul "Regelui", Ianis.
"Uitaţi ce fotbal jucăm. Îi dominăm din primul până în ultimul minut. Ajung o dată la poartă, dau un gol din nimic. Noi producem, ei marchează. Dar eu zic că suntem pe drumul bun. Jucăm un fotbal frumos. Cel puţin telespectatori când se uită la noi cred că văd un joc deschis, frumos. Pasăm, nu ca alţii care dau în ele şi joacă pe mingea a doua. Noi încercăm să producem fotbal. Câteodată dăm goluri, câteodată nu. Nici în seara asta şi nici în seara cu Steaua nu am reuşit să marcăm. Trebuie să mai lucrăm la chestiile astea, dar suntem tineri, avem tot viitorul în faţă. Creştem de la meci la meci, o să fim mai bine de la anul încolo", a spus Ianis Hagi.