''Sportivul, component al lotului olimpic de tineret, s-a clasat pe locul III la ambele stiluri și la total cu rezultatele 132 kg, 161 kg și 293 kg. Podiumul și-a păstrat formatul la smuls, aruncat și la total, spaniolul David Sanchez fiind medaliat cu aur cu rezultatele 140 kg, 171 kg și 311 kg. Medalia de argint i-a revenit bulgarului Zlatko Minchev, care a reușit să ridice 132 kg la smuls, 161 kg la aruncat și 293 kg la total. Bulgarul a reușit o clasare mai bună față de Suiugan, fiind mai ușor la cântar'', se arată în comunicat, citat de Agepres.
Conform FRH, tot în cadrul acestei competiții, la feminin, sportiva română Bianca Mădălina Molie a cucerit o medalie de argint la stilul smuls și două de bronz, la aruncat și la total, marți, în limitele categoriei 58 kg.
La smuls, Bianca Molie a obținut argintul cu 90 de kg, devansată de Rebeka Koha (Letonia), 94 kg, pe locul al treilea clasându-se Alba Sanchez (Spania), cu 88 kg.
La aruncat, Alba Sanchez a obținut aurul, cu 111 kg, argintul a revenit letonei Koha, cu 110 kg, iar Molie a cucerit bronzul, cu 108 kg.
La total, Rebeka Koha a terminat pe prima poziție, cu 204 kg, Alba Sanchez a fost a doua, cu 199 kg, iar Molie a treia, cu 198 kg.
România are până acum în total 14 medalii la Europenele de la Eilat, 4 de aur, 5 de argint și 5 de bronz. La juniori bilanțul este de 2-2-2, iar la tineret de 2-3-0.