Drept urmare, Gigi Becali trebuie să-i achite juristului CSA, Florin Talpan, suma de 30.000 de euro. Decizia poate fi atacată în 30 de zile de la comunicare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a notat prosport.ro.
"Respinge apelul formulat de apelantul pârât (n.r Gigi Becali), ca nefondat. Admite apelul formulat de apelantul reclamant (n.r Florin Talpan). Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că stabileşte cuantumul despăgubirilor la suma de 30.000 euro. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Obligă apelantul pârât să plătească apelantului reclamant suma de 50 lei, cheltuieli de judecată în apel. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.03.2018", se arată în decizia instanţei.
"Păi ce? Eu vorbesc cu Talpan? Ce, eu i-am pus să vorbească cu Luţu? Voi vorbiţi cu Talpan? Omul nu e în apele lui. Ministrul Duşa să vorbească cu mine, cum să vorbesc eu cu Talpan? (…) Eu am cerut să vorbesc cu ministrul. Cu Talpan negociez eu? Pe Talpan îl iau şi îl duc la oi! Habar nu are de nicio lege, nu ştie de capul lui nimic. Dacă vrea ministrul, mă aşez acum la masă, pe loc. Să vorbească Boroi dacă au vreo intenţie serioasă. Ştii ce a spus Boroi despre acest jurist? A spus: «Ăsta e nebun, ne-a băgat într-o încurcătură, i-a spus lui Vali Argăseală. Eu nu zic că e nebun, vă zic ce i-a zis Boroi lui Argăseală»", a spus Becali în 2015, pentru Digi Sport. În urma acestor declaraţii, juristul CSA l-a acţionat în instanţă pe patronul vicecampioanei.
Decizia este executorie, astfel că Florin Talpan poate apela la un executor judecătoresc care să-i pună poprire pe cont lui Becali. Patronul FCSB-ului poate face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinţei.
Dacă avocaţii lui Gigi Becali vor face recurs şi vor câştiga la ÎCCJ, Florin Talpan va trebui să returneze suma de 30.000 de euro