GICA POPESCU. În statutul Federației Române de Fotbal, la articolul 37, punctul C, sunt trecute condițiile pe care candidații trebuie să le îndeplinească. Conform acestora, "un candidat la președinția FRF trebuie să aibă cetățenia română, studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență, să nu fi fost declarat persona non-grata de către Adunarea Generală a FRF și să nu fi suferit condamnări penale privative de libertate".
Astfel, dacă GICA POPESCU va fi condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, aşa cum au cerut procurorii, el va putea să candideze pentru a deveni președintele FRF, deși faptele incriminate au legătură cu fotbalul, scrie Ştiri de Sport.
Curtea de Apel Bucureşti a finalizat, la începutul acestei săptămâni, audierile în cazul celor opt oameni de fotbal inculpaţi în "Dosarul transferurilor", stabilind să dea o decizie în 25 februarie.
Procurorul a solicitat pedepse de închisoare cu executare pentru fraţii Ioan şi Victor Becali, George Copos şi Cristian Borcea, în cazul lui Mihai Stoica precizând că faptele s-au prescris conform noului Cod Penal. Pentru inculpaţii GICA POPESCU, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu, procurorul a cerut închisoare cu suspendare.