Viitorul Constanţa a anunţat că Ianis Hagi, Denis Drăguş şi Tudor Băluţă şi-au prelungit contractele cu fosta campioană a României. Formaţia patronată şi antrenată de Gică Hagi a înlăturat astfel zvonurile despre posibilele plecări ale celor trei jucători.
”Sunt fericit că pot continua cu Viitorul în următoarele sezoane. Sunt fericit că mi-am ajutat în sezonul trecut echipa şi sper ca şi în acest sezon să mergem pe aceeaşi linie sau chiar şi mai bine”, a declarat Ianis Hagi.