Andaluzii au încercat să-l transfere pe Hagi Jr de la Fiorentina, însă acesta a decis în cele din urmă să revină la Viitorul, un club care îi oferea garanţia că va juca meci de meci.
"Sunt sigur că Ianis Hagi va ajunge la un nivel mai mare, dar uneori e nevoie să faci doi paşi înapoi pentru a face apoi cinci paşi înainte. Eu cred că asta încearcă să facă Ianis. Nu ştiu de ce nu a jucat, poate din considerente tehnice sau altele, dar băiatul merită. Pentru Ianis era o ofertă foarte bună de la Sevilla (n.r. înainte să revină la Viitorul), dar am decis împreună cu Gică să stea mai mult aici, pentru a reface tot ce a pierdut la Fiorentina, ca minute de joc. Eu cred că alegerea e bună şi el se pregăteşte să facă pasul înainte.
Sunt oferte, dar Ianis are dreptate. Trebuie să înţeleagă bine proiectul. Dacă el ar vrea, ar putea să plece", a declarat Pietro Chiodi, impresarul lui Ianis Hagi, pentru Telekom Sport.