Conform cotidianului A Bola, "Coman va semna cu Benfica în luna iunie, după ce 'vulturii' au ajuns la un acord cu campioana României, FC Viitorul".
Ziarul lusitan adaugă că Florin Coman este "una dintre cele mai mari promisiuni ale fotbalului românesc" și unul dintre jucătorii care s-au remarcat în sezonul recent încheiat, potrivit Agerpres.
A Bola redă, totodată, și o declarație a lui Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Viitorul Constanța, acordată unui site sportiv italian, în care îl compară pe Coman cu noua vedetă a fotbalului francez, Kylian Mbappe.
"Va fi greu să-l păstrez pe Coman. Am primit oferte bune. Coman este egalul lui Mbapee. Are 19 ani, a marcat șase goluri în campionat. Însă este român și nimeni din străinătate nu îl cunoaște", a declarat Hagi pentru site-ul gianlucadimarzio.
Coman și-a prelungit în luna martie contractul cu FC Viitorul, până în 2022.