Gheorghe Moşion a descoperit sportul la 52 de ani, când a hotărât să facă mişcare pentru a se vindeca de tuberculoză, boală cu care se lupta încă de la vârsta de 12 ani. Niciun tratament urmat nu l-a ajutat până când s-a apucat de alergare.
Decizia luată la 52 de ani a schimbat macazul destinului pentru Moşion, scrie prosport.ro. A slăbit, s-a vindecat de boală, a devenit aproape vegetarian şi a început să călătorească foarte mult prin lume, pentru a participa la concursuri atletice de anduranţă.
În timp, după sute de curse, veteranul nu numai că şi-a făcut sute de prieteni în toată ţara, dar a şi devenit o adevărată legendă şi un model inspiraţional pentru întreaga comunitate.