Atacantul formaţiei Steaua Alexandru Tudorie este acuzat de fosta sa prietenă Ioana Danielescu că ar fi lovit-o în mai multe rânduri în timpul unei altercaţii care a avut loc, luni dimineaţă, în Centrul Vechi din Capitală, potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax.
Sursele citate au declarat, luni, că Ioana Danielescu a depus în cursul după-amiezii o plângere împotriva lui Alexandru Tudorie la Secţia 10, după ce fotbalistul stelist ar fi lovit-o cu palma. Aceasta a anunţat că va merge la IML pentru a obţine un certificat medico-legal prin care să demonstreze că a suferit leziuni, menţionează sursele citate.
În vârstă de 19 ani, atacantul Alexandru Tudorie a jucat trei minute în partida pe care Steaua a disputat-o, duminică seară, în deplasare, cu Petrolul Ploieşti, scor 0-0, în etapa a XIV-a a Ligii I. El a intrat pe teren în minutul 87 al partidei în locul lui Adrian Popa.
Tudorie a fost transferat, în vară, de la Oţelul la Steaua, semnând un contract pe cinci ani cu gruparea campioană a României.