Florin Tănase a refuzat să preia banderola de căpitan în minutul 80 al partidei de pe Arena Națională, după accidentarea lui Bogdan Planic. În cele din urmă, Lucian Filip a fost căpitanul FCSB până la finalul meciului.
"În teren n-aș fi făcut nimic, erau spectatori. Probabil că în vestiar ar fi fost alt gen de reacție. Nu mi se pare normal. Dacă vrei să arăți că ai refuzat-o cum a refuzat-o Pintilii, nu ești la același nivel cu Pintilii, nu ai imaginea lui și nu ai realizat ce a realizat el. E ceva jignitor pentru mine ca fost căpitan al Stelei.
Cred că a vrut să arate că are și el personalitatea lui Pintilii când a refuzat banderola. E în mare eroare însă. Trebuia să accepte banderola. Dacă e supărat că i s-a retras, putem să-l înțelegem. Dar la fel de bine trebuie să-l înțelegem dacă e realist și a înțeles că el nu trebuie să fie căpitan la Steaua. Era bătaie pe banderola de căpitan la Steaua, era o mare mândrie, când jucam eu. La echipele astea de top, cum să nu fii mândru și să-ți permiți să nu o iei?", a spus Rădoi la Pro X.
Citește pe realitateasportiva.net care a fost poziția antrenorului FCSB, Nicolae Dică, privind gestul nesportiv făcut de către Florin Tănase.