26 de oameni din cadrul clubului CFR Cluj fuseseră inițial descoperiți infectați cu noul virus, însă rezultatele venite duminică au relevat faptul că niciunul nu mai are COVID-19, potrivit Telekom Sport.
Cazurile pozitive descoperite înaintea meciului cu FCSB i-au încurcat teribil pe ardeleni, care vor avea o misiune extrem de grea pe final de sezon. „Programul pentru CFR Cluj este următorul. Pe 28 va juca cu FC Botoșani, pe 31 iulie cu FCSB și pe 3 august cu CS Universitatea Craiova”, a spus Justin Ștefan, secretarul general al LPF.
„Ieri am vorbit cu Dan Petrescu. Era la spital, singur în cameră, la Cluj. A avut o temperatură peste 37 doar la Mogoșoaia. Pentru el cea mai mare problemă e că i-au venit toate cele 3 fete la Cluj și nu poate să se vadă cu ele. Azi face un test și, dacă testul iese negativ, se poate izola acasă.
El crede că e o răceală puternică, crede că e problemă pentru cei mai în vârstă. Problema e că se întrerupe campionatul, nu știi unde ești, locul 1 sau 2. Nu era speriat, ci dezamăgit. Înainte de meciul cu Craiova, pierdut cu 2-3, au apărut niste discuții. Trebuiau să se dea niște bani pe 25, nu s-au dat”, a spunea în această săptămână Ioan Becali.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.