Denis Alibec (18) și Cristian Săpunaru (74) au marcat pentru echipa lui Marius Șumudică, în timp ce pentru oaspeți au punctat Raphael Holzhauser (16 — penalty), Kevin Friesenbichler (33) și Alexander Grunwald (58).
Oaspeții au început mai decis și au avut o primă ocazie de gol în minutul 5, când centrarea lui Salamon nu l-a găsit pe Friesenbichler în careu.
Austria Viena a deschis scorul în min. 15, după o gafă a portarului Lung jr, care l-a faultat în careu pe Friesenbichler, iar Raphael Holzhauser a deschis scorul din penalty (16), scrie Agepres.
Astra a egalat două minute mai târziu, prin Denis Alibec (18), care a reluat în plasă mingea centrată de Constantin Budescu, din lovitură liberă.
Giurgiuvenii au avut momente bune de joc, apoi, dar Teixeira a fost deposedat in extremis în careu (25).
Campioana României a mai încasat un gol în minutul 33, când Alexander Grunwald l-a angajat în adâncime pe Kevin Friesenbichler, iar acesta l-a surprins cu un lob pe Lung, ieșit neinspirat din poartă.
Astra putea intra la egalitate la cabine, dar Teixera (44) a fost blocat în momentul șutului de Grunwald.
La reluare, Astra a continuat să ofere spații în apărare, iar Lung a salvat un gol ca și făcut la lovitura de cap a lui Friesenbichler (48).
Și Budescu a avut o șansă mare de gol, la poarta cealaltă, dar a trimis alături cu capul din poziție ideală.
Austria Viena a mai marcat o dată, prin Alexander Grunwald, din lovitură liberă de la 22 de metri, în vinclul porții lui Lung (58), la fel cum punctase și în weekend-ul trecut în campionat, cu Wolfsberger AC (4-1).
Astra a încercat să revină în joc și a marcat al doilea gol în minutul 74, prin Cristian Săpunaru, cu capul, din centrarea lui Budescu. Un minut mai târziu, Filipe Teixeira a tras un șut bun de la 25 de metri, puțin peste poartă.
Campioana României a forțat egalarea, mai ales că austriecii au rămas în zece oameni, după eliminarea lui Rotpuller, dar șutul lui Teixeira s-a dus peste poartă (83).
Lung a salvat situația la o șansă notabilă a oaspeților, la șutul lui Tajouri-Shradi (86), iar apoi a fost rândul lui Hadzikic să se remarce la mingea trimisă de Alibec (86). Seto (88) a ratat și el din poziție destul de favorabilă, șutând alături din marginea careului. Nicoară a fost aproape de egalare, dar portarul a respins mingea de sub transversală (90+2).
Astra a pierdut acasă în cupele europene după o serie invincibilă de șapte partide. În schimb, Austria Viena are patru victorii din tot atâtea deplasări în acest sezon european.
Campioana României va juca următorul meci pe 29 septembrie, cu AS Roma, în deplasare.