Aleksei Erunov, cunoscut ca fiind suporter al echipei Lokomotiv Moscova, este acuzat că a participat la violenţele din apropierea Portului Vechi din Marsilia.
"Recunosc că am fost acolo, dar nu am lovit pe nimeni. Nu am făcut nimic", a spus Erunov în faţa tribunalului corecţional din Marsilia, conform news.ro.
Procurorii au prezentat un filmuleţ postat chiar de suporteri ruşi pe YouTube, în care se vede comportamentul violent al fanilor ruşi.
În legătură cu violenţele de săptămâna trecută au fost condamnaţi la închisoare, luni, şase britanici, trei francezi şi un austriac.
Numeroşi suporteri englezi, ruşi şi francezi s-au bătut sâmbătă în zona Portului Vechi din Marsilia, cu câteva ore înainte de meciul dintre Rusia şi Anglia, scor 1-1. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe fani.
Incidente au avut loc şi în afara stadionului Velodrome, unde forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi un tun de apă pentru a-i despărţi pe suporterii ruşi şi englezi care se băteau între ei.
Tensiunile au continuat în arenă, unde la început fanii ruşi au fluierat imnul Angliei, iar la final au sărit să îi atace pe suporterii englezi.
Marţi, UEFA a anunţat că echipa Rusiei va fi descalificată de la Campionatul European dacă vor mai exista incidente provocate de fanii ruşi pe stadioanele unde va juca.