"Eduard a semnat un contract pe un an cu echipa italiană Vini Fantini. E echipă Pro-continentală. Are posibilitatea de a participa în Turul Italiei, de a participa în cele mai mari tururi şi să ne mândrim cu el. Nu este meritul meu, pentru că eu sunt un nou preşedinte, dar sunt foarte mândru de el şi de tatăl său, Viorel Grosu. Ei sunt dovada clară că şi în România se poate", a spus Novak.
Eduard-Carol Novak speră ca România să califice doi sportivi la Jocurile Olimpice de la Rio, după ce la Londra a fost reprezentată de Andrei Nechita. "Deocamdată sperăm ca Andrei Nechita să îşi găsească o echipă şi să poată să îşi continue activitatea. De anul acesta, echipa naţională a României este destul de puternică. Eu sper la o calificare pentru doi ciclişti la Rio", a completat Novak.
Rutierul Eduard Grosu va debuta pentru noua sa echipă în Turul Dubaiului, care va avea startul la 2 februarie. "Sunt în Italia din 2010. Am început ca junior acolo, am câştigat şapte competiţii în primul an, apoi am făcut pasul la Under 23 unde a fost mai greu şi abia anul trecut am reuşit să câştig din nou în Italia. Sper într-o calificare la Jocurile Olimpice, dar din câte ştiu participarea nu este nominală. Echipa a fost invitată anul trecut în Turul Italiei şi cred că va fi invitată şi anul acesta. Din ce am vorbit cu managerul, sunt primul sprinter al echipei. În Turul Italiei sunt cel puţin şapte etape în care se va ajunge la sprint, iar dacă voi fi printre cei mai în formă sprinteri, sper ca să fiu în Turul Italiei chiar de anul acesta", a explicat Grosu.