Fetiţia cuplului, în vârstă de numai 2 luni, a supravieţuit accidentului, însă starea sa este foarte gravă, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.
Dintr-un motiv încă nestabilit, maşina lui Collins s-a oprit pe marginea unei autostrăzi în apropiere de Beziers, moment în care a fost lovită de un autobuz, al cărui şofer s-a ales cu răni uşoare, în timp ce unul dintre cei 21 de pasageri portughezi a suferit un şoc.
Jerry Collins (1,91 m, 108 kg) se afla sub contract cu Narbonne (sud), club din a doua divizie franceză (Pro D2), care îl angajase în luna ianuarie. El disputat 48 de meciuri în tricoul naţionalei ţării sale, purtând de trei ori banderola de căpitan al All Blacks, pentru care a înscris 25 de eseuri.
Renumit pentru placajele sale distrugătoare, Collins şi-a anunţat retragerea internaţională în mai 2008, la mai puţin de un an după eliminarea surprinzătoare a Noii Zeelande, de către Franţa, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale ediţia 2007, organizată în Hexagon.
Înainte de a se angaja la Narbonne, Jerry Collins şi-a luat un an de pauză, după ce a jucat timp de două sezoane pentru clubul japonez Yamada Jubilo (2011-2013). El a mai evoluat în cursul carierei sale la echipele Wellington Hurricanes (1999-2007), Toulon (2008-2009) şi Ospreys (2009-2011).