Pep Guardiola nu vede nicio problemă în a-și continua munca alături de tripla campioană a Germaniei pregătindu-și în același timp viitorul la Manchester City, a insistat el la prima sa apariție de la oficializarea, luni, a semnăturii contractului cu ManCity, scrie Agerpres.ro.
Catalanul a refuzat totuși să revină asupra istoricului transferului său în Premier League, clar iritat de toate întrebările privind viitorul său, puse cu o zi înaintea deplasării la Leverkusen.
''Oamenii știu ceea ce am spus. Spun deja de câteva săptămâni ceea ce s-a întâmplat. Dacă nu mă cred, nu pot face nimic mai mult'', a răspuns el, regretând că nu există încredere în cuvântul său.
Oricum el a recunoscut că ''primele discuții au avut loc în mai sau iunie'' și a promis că va spune mai multe când va ajunge la Manchester.