"Nu am nicio îndoială că fac parte din istoria fotbalului. Acesta a fost întotdeauna țelul meu major, încă de când am început să joc: nu doar să devin un fotbalist, ci să fiu un star, să mă străduiesc întotdeauna să fiu cel mai bun'', a declarat Ronaldo într-un interviu acordat site-ului oficial al FIFA, scrie Agerpres.ro.
"Trofeele vorbesc singure, fie că sunt titluri, recompense individuale sau recorduri. Este o sursă de mare mândrie, iar acesta mă motivează pentru a continua să muncesc în același mod", a adăugat fotbalistul lusitan.
În vârstă de 31 ani, Cristiano Ronaldo a primit luni premiul FIFA — The Best rezervat celui mai bun jucător al anului 2016, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Zurich, care a încununat un an plin de succese pentru portughez, câștigător al Ligii Campionilor și Cupei Mondiale a cluburilor cu Real Madrid, a titlului de campion european cu naționala țării sale, precum și a trofeului Balonul de Aur, atribuit de revista France Football.